Google a început testarea AI-ului Bard. După ce ChatGPT a luat lumea prin surprindere atunci când a fost lansat la sfârșitul anului trecut, era doar o chestiune de timp până când și alte companii vor încerca să implementeze un sistem similar în programele și serviciile lor. Microsoft a ales calea ușoară și a integrat ChatGPT direct în motorul lor de căutare Bing, dar Google a trebuit să dezvolte un competitor de la zero.
AI-ul celor de la Google, pe numele său Bard, tocmai a intrat în faza de testare publică. Nu este disponibil pentru toată lumea și există niște restricții despre care vom vorbi imediat. Dar începând de acum, unii utilizatori se pot înscrie pe lista de așteptare pentru a face cunoștință cu Bard, programul care speră Google va revoluționa felul în care oamenii caută pe internet.
Există niște restricții atunci când vine vorba de Bard. Pentru început (așa cum a fost și în cazul BingGPT), oricine vrea să testeze noul AI trebuie să se înscrie pe o listă de așteptare. Dar asta nu e partea cea mai rea. Problema cea mai mare este că cel puțin pentru moment doar utlizatorii din Statele Unite și Marea Britanie se pot înscrie.
Conform Google, Bard va oferi o experiență ușor diferită comparativ cu ChatGPT. În plus, AI-ul nu este gândit să înlocuiască complet algoritmii de căutare pe care Google i-a rafinat în ultimele decenii ci doar să complimenteze experiența deja existentă.
Care sunt alte diferențe între Bard și ChatGPT?
BARD și ChatGPT diferă în principal prin faptul că BARD este destinat utilizării în interacțiunile cu chatbot-ul, în timp ce ChatGPT este mai mult un model de limbaj generic. BARD folosește și un design de rețea neurală mai sofisticat, permițând discuții mai interesante și naturale.
Un alt aspect important este că Bard folosește modelul Google Language pentru aplicații de dialog (LaMDA) și poate oferi răspunsuri bazate pe cercetări actuale și în timp real extrase de pe internet. Pe de altă parte, ChatGPT folosește modelul său Generative Pre-training Transformer 3 (GPT-3) sau Generative Pre-training Transformer 4 (GPT-4), care a fost instruit pe date anterioare sfârșitului anului 2021.